Larisa Turea:„Foametea e o obsesie de care trebuie să ne eliberăm”

CRONOS: V-aţi întors de la Cannes, iar şi mai recent aţi apărut într-o primă antologie de dramaturgie basarabeană, editată în România. Este scrierea pieselor o nouă preocupare a dvs., pe lângă multiplele pe care le aveţi?

L. T.: La noi, deşi cred că suntem singurii în lume care pregătim dramaturgi la facultate, piesele se scriu de câţiva oameni care văd în asta o vocaţie. Eu am încercat să scriu nişte piese considerând că există un gol uriaş în domeniu, mai ales în ce priveşte partea sumbră a istoriei, şi anume, perioada de sovietizare. Despre aceasta a încercat să vorbească Druţă în piesele sale - dar a făcut-o cu jumătate de gură, mai mult nu se putea. Iar astăzi, probabil, tema se consideră depăşită. Deşi acelaşi festival de la Cannes ne arată că nu e aşa. Filmele lui Mungiu sau Puiu au prins atât de bine tocmai pentru că există la noi un rezervor uriaş de suferinţă - netrucată, profundă, prin care am putea să ne impunem. Cu condiţia să ne-o asumăm.

CRONOS: Şi piesa din antologie este inspirată din suferinţă - suferinţa de foamete, prin care au trecut basarabenii în anii 1946-1947 şi pe care aţi retrăit-o în „Cartea foametei”, apărută recent la Editura „Curtea veche” din Bucureşti…

L. T.: E o obsesie de care trebuie să ne eliberăm, dar şi o datorie de memorie. Tema foametei - unul din cataclismele sociale care niciodată nu va fi contorizat până la capăt - nu e îndeajuns tratată. Dar anume foametea a distrus societatea civilă care exista până atunci în Moldova, ne-a distrus tradiţiile şi cultura materială, nemaivorbind de schimbările de mentalitate perpetuate până astăzi - să te mulţumeşti cu puţinul, să ai răbdare nelimitată, să te supui…

CRONOS: Să înţelegem că foametea e mai gravă decât războiul?

L. T.: Într-un anume sens, da, mai ales că la noi foametea s-a declanşat imediat după război, când lumea şi aşa era istovită… În „Cartea foametei” există un pasaj despre un ostaş care a trecut prin război, apoi, întors acasă, a văzut cum îi mor de foame cei doi copii. Războiul îţi creează rezistenţă, foametea te distruge moral. Jean Delumeau scrie, în „Frica în Occident”, că teama de a muri de foame este una dintre cele mai paralizante şi atinge nişte domenii de o profunzime inimaginabilă. Animalul din noi este cutremurat şi asta nu mai ţine de spirit, educaţie sau morală.

CRONOS: Cum a apărut „Cartea foametei”?

L. T.: A început să se nască prin anii ’80 - pe atunci lucram la revista „Moldova” şi, mergând prin deplasări, cuvântul apărea în discuţiile cu oamenii de prin satele noastre. Am adunat-o, fărâmă cu fărâmă - din mărturii ale supravieţuitorilor, din materiale de arhivă - împreună cu soţul meu, ziaristul Valeriu Turea. În 1987 era gata, iar în 1991 a apărut la Editura „Universitas”. Pentru actuala ediţie m-a ajutat foarte mult Jela Doina, o personalitate cunoscută în ziaristica românească, cea care a făcut colecţia „Procesul comunismului” la Humanitas… Iar istoria acestei cărţi se trage din copilărie. Prin anii 50, părinţii mei au fost trimişi să lucreze într-un sat străin, unde nu cunoşteau pe nimeni, şi au găsit o femeie care să stea cu mine. Mai apoi, au aflat că această femeie, în timpul foametei, îşi mâncase propriul copil… Mama a întrebat-o cum s-a întâmplat. I-a povestit că fetiţa ei era deja moartă, că ea a fiert-o şi a mâncat-o, iar oasele le-a pus într-o cutie şi le-a îngropat.

CRONOS: Dar se pare că, la nivel oficial, întotdeauna s-a afirmat că n-au existat manifestări de canibalism…

L. T.: În carte sunt foarte multe documente despre procese judiciare pe cazuri de canibalism, deşi în Codul Penal al Ucrainei, care era în funcţiune şi aici, nici nu exista un asemenea articol. În orice sat se ştie că a fost şi canibalism, şi necrofagie. Oamenii dezgropau morţii pentru ca să rămână vii…

CRONOS: Cum aţi făcut rost de aceste documente terifiante?

L. T.: Ne-a ajutat foarte mult personalul arhivelor - în special, cu pozele. M-au lăsat să cotrobăiesc cât am vrut în fonduri. Câte tone de praf am înghiţit!.. Dar să ştiţi că nicăieri nu sunt stocate materiale legate exact de tema foametei - căutam în arhiva judecătoriilor, a altor instituţii. O parte din materiale, care ţin de Arhiva Securităţii, le-am preluat din cartea lui Valeriu Pasat, căruia îi mulţumesc şi pe această cale. Cât am stat la New York, am căutat tot ce a apărut la tema asta în lume. Şi a apărut foarte puţin… Trebuie să spun însă că prin anii ’80 mult mai multe documente erau mai accesibile. Părea că, gata, s-a terminat cu secretele. Acum e mai complicat. Mult mai complicat.

CRONOS: De ce nu se vrea ca adevărul despre foamete să fie spus până la capăt?

L. T.: Asta chiar nu o înţeleg. Nici măcar comunitatea ştiinţifică nu a acceptat această temă. Sunt câteva monografii serioase semnate de Ion Ţurcanu, Ion Şişcanu, Valeriu Pasat şi Mihai Gribincea, şi o carte uluitoare, care de fapt e o culegere de documente şi care până astăzi nu e tradusă în română - „Golod v Moldove”, alcătuită de un colectiv de autori sub îndrumarea lui Nicolae Movileanu, Anatol Ţăranu, Gheorghe Rusnac. Dar pentru o ţară este puţin. Mai ales reprezentanţii „gărzii vechi” consideră că n-a fost foamete, ci mici dificultăţi alimentare provocate de secetă. Atât. Se tace, probabil, pentru că trebuie să ai curaj ca să te apropii de asemenea teme foarte dureroase. Vrei nu vrei, treci prin tine toată această perioadă dintre cele mai tragice din istoria noastră, când a murit ori a dispărut aproape fiecare al doilea om din ţară. Căci noi nu-i contorizăm pe copiii trimişi la orfelinate, pe băieţii recrutaţi pentru minele din Donbas sau pe fetele duse la Ivanovo şi care nu s-au mai întors… În schimb, sub pretextul că nu avem cadre naţionale competente, în fiecare sat au fost aduse rusoiace - tinere cu zestre de la comsomol care au ştiut cum să se „aranjeze”. Erau mai bine îmbrăcate, aveau un salariu, nu erau leşinate de foame şi… toţi băieţii mai răsăriţi s-au însurat cu ele. Este o politică de colonizare foarte subtilă. Am găsit undeva un document, pe care însă nu l-am păstrat, precum că atunci au fost aduse 150 de mii de tinere din Rusia.
(mai mult)

Sursa TIMPUL