vendredi 21 novembre 2008

Serate patriotice la Strasbourg

Pentru a trece nemijlocit la subiectul acestui post, trebuie mai intai sa introduc un personaj foarte important, care se vrea a face parte din elita politica a Republicii Moldova. Andrei Neguta: fost ambasador al Moldovei la Paris, in prezent reprezentant permanent al Republicii Moldova pe langa Consiliul Europei la Strasbourg, membru al Partidului Comunist. Conform unor investigatii preluate de aici, domnul Andrei Neguta nu a urmat scoala Ministerului de Afaceri Externe, deci putem spune ca diplomatia nu este chiar punctul forte al sau, si, de asemenea, dumnealui nu vorbeste nici limba engleza, cerinta imperativa pentru un diplomat. Absenteismul este o trasatura care il caracterizeaza pe Neguta, astfel incat in decurs de 2,5 ani de activitate ca ambasador extraordinar si plenipotential al Republicii Moldova la Paris, acesta a organizat doar doua conferinte de presa, iar una dintre aceasta a avut ca subiect victoria din 2005 a Partidului Comunist in alegerile parlamentare.
Surse neoficiale din Strasbourg spun ca Andrei Neguta este “amenintat” cu pierderea pozitiei pe care o detine in prezent, la fel, din cauza inactivitatii sale. O ocazie prielnica de a demonstra contrariul s-a dovedit a fi colaborarea cu Asociatia Studentilor Moldoveni din Europa (despre care intentionez sa povestesc ulterior) , care s-a aratat dornica de colaborare cu reprezentanta Moldovei, in pofida aspiratiilor sale apolitice.
Ieri, 27 octombrie, Reprezentanta Moldovei in colaborare cu Asociatia Studentilor Moldoveni din Europa si cu Reprezentanta Rusiei pe langa Consiliul Europei a organizat o intalnire cu moldovenii aflati la Strasbourg dedicat implinirii a 335 ani de la nasterea lui Dimitrie Cantemir, cat si scriitorului Ion Druta si compozitorului Eugen Doga, ultimii fiind inclusi pe agenda serii pe motiv ca in Republica Moldova saptamana curenta este dedicata limbii ruse, iar respectivii se afla la Moscova.
Intalnirea a avut loc intr-un amfiteatru al Universitatii “Marc Bloch” din Strasbourg si a fost anuntata pentru ora 17:00. Am ajuns acolo la ora 17:10, ca sa vad ca amfiteatrul respectiv era incuiat. Cu gandul ca am gresit sala, am mers si in celelalte sali din universitate ca sa verific - toate erau incuiate. Incepeam sa cred ca am fost pacaliti, pana cand nu l-am vazut pe Neguta intrand in institutie. Am inteles ca de fapt eu sunt cea care a venit la timp si ca vorba veche a moldovenilor care spune ca “daca esti chemat la 8 trebuie sa te duci la 9” s-a adeverit.
Am intrat in sala, am spus “Buna seara” si ni s-a raspuns cu un “Bine ati venit!” foarte entuziasmat. Am raspuns, la randul nostru cu “Bine v-am gasit” si am luat loc. Primii veniti erau Andrei Neguta si fiul sau, Vadim Neguta plus alte cateva persoane care semanau a fi si ele lucratori ai reprezentantei. Ca sa va faceti o impresie despre respectivii – toti aveau tinuta de “nacialnishi” moldoveni: costum si cravata, telefon mobil fixat la centura, expresie de om extrem de ocupat si important, care nu isi trece celularul pe regim silentios in timpul intrunirilor si care iese nervos afara ca sa raspunda la apeluri. Timpul se scurgea catre ora 18:00 si lume a inceput sa vina tot mai multa. Atunci am inceput sa gandesc ca totusi 18:00 era ora de incepere, iar noi am fost amagiti sa venim la 17:00. Am observat printre oamenii care veneau, in afara de studentii moldoveni, rusi si chiar francezi. Nu sunt sigura, dar cred ca erau si romani in sala. Pana la sosirea tuturor, in sala a rasunat muzica lui Eugen Doga, intrucat serata era dedicata si acestuia.
Nu voi mentiona nenumaratele minusuri la capitolul organizare si voi trece direct la desfasurarea propriu-zisa a serii. Trebuie sa mentionez ca fiecarui sosit i se inmana un text despre Dimitrie si Antioh Cantemir, care era semnat chiar de catre domnul Neguta in persoana. Am inceput sa citim, iar amica mea, care ma insotea, a observat inca din primele randuri multe greseli de gramatica si de exprimare. Insa cel mai mult mi-a atra atentia o fraza, menita sa fie “de introducere”, care zice asa:.... (articolul complet aici)

http://jeseraisimmortelle.blogspot.com/

dimanche 9 novembre 2008

Limba moldoveneasca a fost scoasa de americani din codurile ISO

Biblioteca Congresului American a modificat tehnic codul international ISO 639-2 si identifica limba moldoveneasca ca o varianta a limbii romane. Elementele de identificare „mo” si „mol” vor fi inlocuite cu „ro”, „ron” si „rum”. Initiatorul propunerii este administratorul varianta in limba romana a site-ului Enciclopediei Libere Internationale. O serie de identificatori internationali de catalogare a editarilor, adica standardele internationale pentru coduri de limba, au fost schimbate.

Una dintre modificari, anuntata oficial de Biblioteca Congresului American, scoate limba moldoveneasca din codurile ISO. Rezultatul acestei schimbari tehnice este „ca in nici o biblioteca din lume si nici un sistem informatic, de la PC-ul de acasa si pana la standardele legate de Internet si telefonie, nu va mai fi mentionata limba moldoveneasca”, asa cum ne-a declarat Bogdan Stancescu, initiatorul acestui demers si administratorul roman al site-ului www.wikipedia.ro (Enciclopedia Libera Internationala), autorul variantei in limba romana din aceasta enciclopedie electronica.
(Articol complet aici )

Sursa UNIMEDIA