samedi 1 décembre 2007

1 Decembrie - Sărbătoarea românilor de pretutindeni

Pentru toţi românii de pretutindeni ziua de astăzi a fost o zi specială, Ziua Marii Uniri, Ziua României.

1 decembrie a însemnat pentru România împlinirea de secole a visului tuturor românilor: unirea celor trei principate sub un singur drapel, un singur imn şi o singură credinţă.
"Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. "
Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997, p. 301-302

Pentru cei de acasă 1 decembrie a fost un prilej de a încinge hora şi de a cânta în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chişinău. Mai multe amănunte pe Unimedia

Foto: UNIMEDIA

jeudi 29 novembre 2007

Interviu în exclusivitate cu Anatol Stefăneţ - Liderul grupului TRIGON

Miercuri, 28 Noiembrie 2007, a avut loc la Centrul Cultural Ceh din Paris, un concert de excepţie al trupei de etno-jazz, TRIGON. Reprezentaţia se înscrie în ciclul de concerte organizate de Forumul Institutelor Culturale Străine din Paris - FICEP (Forum des instituts culturels étrangers à Paris) intitulat "JazzyColors" ajuns deja la a V-a ediţie. Acest festival reuneşte trupe cunoscute sau promiţătoare din diferite colţuri ale lumii cum ar fi Coreea de Sud, România, Finlanda, Ungaria, Japonia, Lituania, Polonia, Cehia, Serbia, Estonia, Slovacia, Suedia sau Elveţia.

Formaţia TRIGON a reprezentat România la acest festival, fiind invitată de Institutul Cultural Român la Paris.
Vă prezentăm alăturat interviul dat în exclusivitate pentru Asociaţia Studenţilor din Moldova în Franţa de Anatol Stefăneţ, liderul grupului TRIGON.

Aţi mai fost în Franţa? Cum aţi regăsit Parisul?

În '90 am venit încoace (Paris, n.n.) prima dată. Toată cariera mea artistică se trage din Franţa, pentru că primul meu album de muzică tradiţională folclorică a ieşit aici. Al doilea CD a fost iarăşi scos aici. Mai am două CD-uri într-un stil jazz ca la moldoveni care tot aici a fost scos la o casă de discuri şi mai am un album solo "Anatol Stefăneţ - bratsch solo". Ceea ce nu am obtinut acasă, am obţinut în Franţa şi atitudinea mea faţă de Franţa e cea mai bună pentru că aici am inceput o cariera de artist în adevaratul sens al cuvântului.

Cum este să reprezentaţi România la festival?

Pentru noi este bine - pentru noi, TRIGON, evident - pentru altcineva este mai puţin bine... . Mi-am dat demult seama de ceea ce suntem noi, ceea ce reprezentăm noi. Nu pot cânta o doină bănăţeană şi să-i spun că e moldovenească şi invers. Sunt nişte manipulări socio-politice care nu mă interesează. Eu am politica mea care se numeşte TRIGON.

Cum aţi regăsit publicul din Franţa?

De fiecare dată, la toate concertele noastre, e un alt public. Asta mă bucură pentru că descopăr alte nuanţe, noi, în publicul din sală. Şi asta nu se întâmplă numai în Franţa, ci peste tot pe unde am fost. Geografia formaţiei TRIGON este din Noua Zeelandă până în Insulele Canare, din Japonia până în Marea Britanie şi aşa mai departe. Să nu mai vorbesc de Europa toată, pe care am cutreierat-o în lung şi-n lat.
Activitatea formaţiei TRIGON este de 15 ani. S-au mai schimbat personajele din contextul formaţiei, eu am fost personajul care a fondat aceasta formaţie. Din 1992 şi până în prezent fiind acela care a încercat să stăpânească un gând redat prin muzică.

Care este locul muzicii jazz în muzica moldovenească actuală?

Tradiţiile jazz în Moldova au fost şi sunt cam slăbuţe în comparaţie cu alte ţări, dar, datorită apariţiei formaţiei TRIGON, datorită festivalului pe care il organizăm deja de şase ani la Chişinău, Etno Jazz Festival, am cultivat tradiţiile de jazz şi sperăm să avem nişte urmaşi care să continue această existenţă. S-a mai ameliorat situaţia jazzului în Moldova pentru că ceea ce ţine de muzica clasică, tradiţională sau de estrada au o situaţie mai bună. În cazul jazz-ului vom aduce noi un aport mai adânc.

Cunoaşteţi câteva nume de formaţii jazz din Moldova?

Din Chişinău?
Au apărut mulţi artişti care sunt pasionaţi de jazz dar formule nu prea avem, este formaţia TRIGON, formaţia lui Dorel Burlacu care este inspirat din TRIGON. Are câteva proiecte, a scos câteva CD-uri. Este Geta Burlacu, o tânără artistă care iarăşi este o performanţă a jazz-ului. Sunt mai mulţi care încearcă. Este sextetul Univox care iarăşi are o performanţă foarte bună. Se mişcă în această direcţie... Spre bine.

Am observat că folosiţi mai multe instrumente decât numărul membrilor formaţiei. Cum reusiţi să le stapâniţi şi să creaţi un spectacol? Am observat că aţi folosit chiar şi corpul uman ca instrument...

Suntem conduşi de un gând, o exprimare facută cu tot ce avem la îndemână. Dacă avem nevoie de trompetă, avem persoane care cântă la trompetă. Dacă avem nevoie de un cântăreţ... dacă e nevoie de toti, punem mână de la mână şi facem... Tot ce se întâmplă în scenă se datorează gândului care ne poposeşte, care ne vizitează. Asta e modalitatea prin care ne facem construcţiile muzicale.

Să înţeleg că pe scenă totul e ad-hoc, instantaneu?

Atitudinea artistului faţă de prestaţia scenică e foarte aparte. Eu o percep aparte pentru că prestaţia scenică astazi e puţin banalizată, datorită banilor care îi iau persoanele ("artistii" n.n.), datorită uşurinţei. A apărut o uşurinţă de a intra în scenă; scena e un altar care trebuie să fie foarte curat şi foarte cinstit ca să recapeţi nişte lucruri sfinte. Arta e un lucru sfânt... cel puţin pentru mine.

Cu ce impresii vă întoarceţi, ce planuri aveţi în viitorul apropiat şi când veţi reveni in Franţa?

Suntem foarte deschişi propunerilor şi suntem foarte bucuroşi de Institutul Cultural Român care ne-a invitat aici. Dacă ne invită în fiecare saptămână, venim în fiecare săptămână, nicio problemă pentru noi.

Ce le doriţi tinerilor basarabeni pe care i-aţi văzut aici în sală, care sunt peste hotare?

Să vină acasă.

Vă mulţumim pentru amabilitatea şi răbdarea cu care ne-aţi răspuns la întrebări şi vă aşteptăm să reveniţi.

Neapărat.

Alăturat, pentru cei care nu au reuşit să vină la concert, veţi găsi două piese din repertoriul formaţiei TRIGON puse la dispoziţie de managerul trupei.

Valentin Măzărescu şi Violeta Griţcan
Foto: www.trigonjazz.com - http://www.trigonjazz.com/photo/cd3.jpg

jeudi 8 novembre 2007

Trigon la Festival Jazzy Colors 2007


Mercredi 28 novembre 2007 à 20h00
(dans le cadre du Festival Jazzy Colors 2007)

TRIGON
MOLDAVIE

Trigon, groupe ethno jazz, réussit une éblouissante synthèse entre les mélodies des Balkans et le jazz moderne pour une musique mêlant mélancolie, poésie et humour. « La musique folklorique de l’espace délimité par les Carpathes et le Danube, oscillant entre mélancolie, poésie et humour, fournit la substance la plus profonde de ces pièces. » (Virgil Mihaiu "Jazz & rock " Roumanie).

Anatole Stefanet (viole et chant), Dorel Burlacu (clavier, piano, harmonica), Vali Boghean (saxophone, trompette, flûte, chant) et Gari Tverdohleb (batterie, percussions) en sont les membres. Chacun de ces artistes possède un talent unique. En 2006 Anatol Stefanet a reçu le Grand Prix de l’Académie des Arts « Charles Cros » en France, pour son disque en solo.

Entrée: 10€, tarif réduit: 7€

Début du concert à 20h00

Lieu: Centre tchèque, caves
18 rue Bonaparte PARIS-6EME

mercredi 7 novembre 2007

MERES SANS CHATTE

JEUDI 15 ET VENDREDI 16 NOVEMBRE/20H THÉÂTRE-PERFORMANCE
MERES SANS CHATTE

de NICOLETA ESINENCU

Interprétée par la comédienne moldave, Doriana Talmazan dans une mise en scène de l'auteur - Mères sans chatte est une performance autour d'une vision déroutante et sans fard de la vie de tous les jours dans l'ère post-communiste, la vie de nos mères et de leurs filles. Née en 1978, la jeune dramaturge Nicoleta Esinencu travaille actuellement au Théâtre Eugène Ionesco (Moldavie).

Centre Culturel Suisse
32 et 38, rue des Francs-Bourgeois
75003 Paris France

Réservation conseillée au 01 42 71 44 50 / Prix d'entrée 3, 5 et 8 euros

vendredi 2 novembre 2007

Fotografia castigatoare




Dragi prieteni,
Conform votului public din cadrul Expozitiei de fotografie Chisinau, Une Capitale Eoropéenne si votului virtual exprimat la rubrica Fotografia mea preferata- fotografiile au fost clasate in felul urmator:

I. Une émotion d'enfant, autor Natalia Moraru, Universitatea Tehnica, Chisinau, Moldova

II. La foi et la lumière, autor anonim (din motive tehnice)

III. Primaria Chisinau seara, autor Alexandru Federiuc, Université Pierre et Marie Curie, Paris, Franta

Astfel,

Premiul oferit de Primaria Municipiului Chisinau, albumul de artă fotografică Chişinău - autor Amedeo Carrocci, editura GRAFICART 2004, Italia si un afis al Expozitiei, vor fi transmise in cel mai scurt timp cistigatoarei Natalia Moraru.

Felicitari !!!

mercredi 31 octobre 2007

"La Moldavie existe, j’en reviens"

Un journaliste tchèque s’est mis en tête d’aller jusqu’en Moldavie, pays pauvre et peu connu, à l’est de la Roumanie. A sa grande surprise, il a découvert un peuple accueillant et de bons vins.

Soudain, des gouttes de sueur perlent sur mon front. Par précaution, je repose la question : “Vous ne pouvez vraiment pas trouver quelque chose de moins cher ? Même avec une escale supplémentaire ?” La jeune femme de l’agence de voyages jette un dernier coup d’œil à son ordinateur : “Non, je vous assure.”
J’ai donc dû me faire à l’idée que je me rendrais à Chisinau, la capitale de la Moldavie, en déboursant à peu près le prix de deux billets aller-retour pour New York. Partir en voyage dans un pays pauvre et méconnu est toujours beaucoup plus coûteux, plus long et plus compliqué que de se rendre dans un pays visité par des milliers de touristes...cliquez ici
Source: www.courrierinternational.com

lundi 29 octobre 2007

In Memoriam: Ion si Doina Aldea-Teodorovici


Foto: Colaj UNIMEDIA

În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, cei doi cântăreţi, care au militat pentru unirea Basarabiei cu România, şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier. Maşina cu care se deplasau de la Bucureşti spre Chişinău a intrat într-un copac, la 49 de kilometri de capitala României, în dreptul localitatii Coşereni. În acel moment, moartea soţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici a fost percepută ca o tragedie naţională. Autoritatile române de atunci au catalogat totul ca un nefericit accident. Au existat însă şi indicii care duceau către ipoteza unei crime premeditate. Mai multe amanunte apasati aici...
Sursa: UNIMEDIA

vendredi 26 octobre 2007

Anularea spectacolului Histoires de famille / Annulation du spectacle Histoires de famille

Dragi prieteni.

Va informam cu tristete ca spectacolul in limba romana a trupei Teatrului National
Mihai Eminescu din Chisinau, prevazut pentru 14, 15, 16 noiembrie a fost anulat. Le multumim tuturor celor care au rezervat biletele propuse de AEMF pentru spectacolul din 14 noiembrie si ne cerem scuze.
Va prezentam in premiera mai jos explicatia directorului Teatrului
Romain Rolland :


Villejuif, le 26 octobre 2007


Chers Amis,

ce mois-ci, nous voulions vous annoncer fièrement la mise en place de notre nouveau programme mensuel, mêlant cinéma et spectacles, mais une nouvelle vient bouleverser notre lettre…

Le spectacle Histoires de famille

prévu les 14, 15, 16 novembre scène Eglantine n’aura finalement pas lieu*.

Nous sommes bien tristes de devoir annuler la venue de cette pièce moldave que nous avons intensivement préparée depuis deux mois. Tristes pour vous car nous nous faisions une joie de vous la faire découvrir, tristes pour l’équipe artistique du spectacle qui se réjouissait tant de venir jouer à Paris. Cette annulation tient aux exigences inacceptables que le directeur du Théâtre National de Chisinau a tenté d’exiger de nous au dernier moment. Les relations internationales ne sont pas toujours simples… Mais tirons un trait. Vous pourrez voir aux mêmes horaires, mêmes dates et même endroit l’un des spectacles les plus poignants du dernier Festival d’Avignon, venu du Liban, Le jour où Nina Simone a cessé de chanter. A bientôt !

Alain Mollot

jeudi 25 octobre 2007

Fotografiile castigatoare

În urma votului public în cadrul expoziţiei "Chisinau, Capitale Européenne", au fost desemnate trei fotografii în finală.
Dacă doriţi, vă puteţi exprima alegerea personală până la 1 noiembrie când va fi desemnată fotografia premiantă. Autorul va primi în dar un album de artă fotografică Chişinău - autor Amedeo Carrocci, editura GRAFICART 2004, Italia.




Une émotion d'enfant
-----------------------
Emoţie de copil

Primăria Chişinău seara
------------------------
La Mairie de Chisinau le soir

Credinţă şi Lumină
--------------------
La foi et la Lumière


Secvente "Chisinau, Capitale Européene"

Expozitia "Chisinau, Capitale Européenne" a luat sfarsit. Va prezentam mai jos cateva secvente.











vendredi 19 octobre 2007

Invitatie la teatru / Invitation au théatre

Association des Etudiants de Moldavie en France (AEMF) va invita sa vizionam impreuna, spectacolul Histoires de famille, realizat de trupa Teatrului National Mihai Eminescu din Chisinau.

Pentru membrii AEMF pretul biletului este de 10€, pentru non-membri 12-16€. Locurile fiind foarte limitate rezervarea este obligatorie la
studentlaparis@gmail.com
Preturile sunt valabile doar pentru spectacolul din miercuri, 14 noiembrie 2007, ora 20.30.

Dupa spectacol va invitam la o intalnire cu regizorul Mihai Fusu.

_______________________________________________

L’association des Etudiants de Moldavie en France (AEMF) vous invite au spectacle « Histoires de famille », réalisé par la troupe du Théâtre National Mihai Eminescu de Chisinau.

Le billet est à 10€ pour les membres AEMF, 12-16€ pour les non-membres. Compte tenu du nombre de places limité, la réservation est obligatoire à l’adresse suivante studentlaparis@gmail.com.

Les prix sont valables uniquement pour la séance de mercredi, 14 novembre 2007, à 20h30.

Après le spectacle, une rencontre aura lieu avec le metteur en scène, M. Mihai Fusu.






© Andreï Faïna

Histoires de famille
de Biljana Srbljanovic
Mise en scène Mihai Fusu

DURÉE : 1h40 - Spectacle en roumain surtitré en français
Du mercredi 14 au vendredi 16 novembre 2007 à 20h30
Salle Eglantine



  • Festival National du Théâtre de Moldavie : meilleure scénographie, meilleurs comédiens, meilleure mise en scène, meilleur spectacle.

Jeux d'enfants

Dans les décombres de la Yougoslavie, quatre enfants jouent. Ils jouent à la famille, la famille qu'ils connaissent... Il y a le père, chef avare et égoïste, la mère, soumise mais qui braille, le fils désobéissant et le chien joué par la petite fille muette. L'auteur de théâtre Biljana Srbljanovic est aujourd'hui représentée sur toutes les scènes d'Europe et des Etats-Unis. Elle fait refaire aux enfants les gestes des adultes, redire les mots entendus. Poussant leurs jeux jusqu'au bout de la violence, elle met en lumière la complexité de la nature humaine dans un texte drôle et acerbe. La mise en scène de Mihai Fusu est en prise directe avec l'actualité, impressionnante, tout comme le jeu inspiré, dynamique et expressif de sa jeune équipe de comédiens moldaves.



La presse en parle :
V. Butnaru : Histoires de famille est un spectacle splendide. Les comédiens sont talentueux et la production théâtrale exceptionnelle.

L'équipe : scénographie et costumes : Victor Grusevan - sélection musicale : Alexandru Tarsu - Lumières : Nelly Bulat AVEC : Leo Rudenco, Luminita Tacu, Ghenadie Galca, Snejana Puica, Diana Decuseara et Alexandru Plesca.

Production : Le Théâtre National "Mihai Eminescu" de Chisinau, Moldova. Aide : l'Alliance Française de Moldavie permet la venue de ce spectacle en France.


Métro (ligne 7) Villejuif Paul Vaillant-Couturier / Voiture Porte d’Italie - N7 - puis Villejuif centre-ville

mardi 16 octobre 2007

Mesajul Primarului Municipiului Chisinau, Dorin Chirtoaca

Primarul Municipiului Chisinau, Dorin Chirtoaca a transmis luni, 15 octombrie 2007, Asociatiei Studentilor din Moldova in Franta un mesaj de felicitare de Ziua orasului, cu prilejul vernisajului expozitiei de fotografie Chisinau, Une Capitale Européenne ce se desfasoara la Maison des Initiatives Etudiantes din Paris, pana vineri 19 octombrie. De asemenea Primaria Municipiului Chisinau ne-a pus la dispozitie materiale informative (carti, vederi, prezentare video) despre oras si un album de arta fotografica Chisinau - autor Amedeo Carrocci, editura GRAFICART 2004, Italia oferit ca premiu autorului celei mai reprezentative imagini expuse.

Stimaţi prieteni,

Suntem foarte mândri că prin efortul studenţilor basarabeni ce-şi fac studiile în Franţa, în aceste zile la Paris va fi vernisată o expoziţie de fotografie dedicată Chişinăului. Ne bucurăm să constatăm că deşi a împlinit 571 de ani de la prima atestare istorică, Chişinăul de astăzi este un oraş modern, este cel mai important centru cultural, istoric, economic şi politic al Republicii Moldova.

Suntem onoraţi că locuitorii municipiului Chişinău care-şi fac studiile în afara ţării contribuie la popularizarea Chişinăului în capitalele Uniunii Europene. Cu toţii ne dorim ca în cel mai apropiat timp oraşul nostru să se alinieze marilor urbe din spaţiul european.

Cu ocazia Hramului Chişinăului, Vă mulţumim din suflet pentru munca D-voastră: Vă dorim mulţi ani şi prosperitate! Fie ca toate cunoştinţele voastre să le investiţi în dezvoltarea, modernizarea şi prosperarea Chişinăului.

Cu mult respect, Dorin Chirtoacă,

Primar general al municipiului Chişinău

15 octombrie 2007

* Mesajul ne-a fost transmis prin intermediul departamentului Relatii cu Publicul din cadrul Primariei Chisinau.

De asemenea am primit pe aceeasi cale cateva imagini speciale obtinute cu ocazia Hramului Orasului Chisinau.






vendredi 12 octobre 2007

Exposition de Photographie à Paris

Dragi prieteni

Va multumim pentru participare si organizarea concursului de fotografie "Orasul meu, caldura mea de casa". Fotografiile selectionate (14 imagini) vor fi expuse in cadrul expozitiei " Chisinau, Une Capitale Europeenne", organizata de Association des Etudiants de Moldavie en France (AEMF) in perioada 12 - 19 octombrie 2007. Expozitia poate fi vizitata de luni pana vineri intre orele 10.00 - 22.00 la Maison des Initiatives Etudiantes,50 Rue des Tournelles, M° Bastille (sortie Rue St. Antoine).