jeudi 5 juin 2008

Geta Burlacu, scandal în Franţa

autor: Ana Beschieru

După ratarea calificării în finala Concursului Eurovision, interpreta a fost motivul unui scandal de pomină dintre moldoveni şi administraţia postului francez Tele 7.
A doua zi după semifinala Eurovision, site-ul oficial al televiziunii franceze (http://www.tele7.fr/tv/tout-sur-la-tv/eurovision-2008/moldavie-eurovision-2008) a publicat un amplu reportaj, în care critica dur prestaţia Getei Burlacu la concursul european de muzică. Articolul intitulat „Cine cunoaşte tradiţia moldovenească?”, în care autorul foloseşte termeni xenofobi şi rasişti la adresa Moldovei, a pus pe jar zeci de moldoveni care au reacţionat prompt pentru a-şi apăra ţara şi reprezentanta acesteia.

Ambasada tace

Imediat după difuzarea reportajului, pe site-ul respectivei televiziuni au început să curgă zeci de mesaje ale imigranţilor moldoveni din Franţa, mulţi dintre ei cerând retragerea imediată a textului şi prezentarea scuzelor de rigoare. „Nu sunt nici fan Eurovizion, nici fan Geta Burlacu. Eu pur şi simplu îmi iubesc ţara şi cred că e intolerant ceea ce se întâmplă”, scrie furios un basarabean, care s-a abţinut să-şi dezvăluie identitatea, cel mai probabil din considerentul că se află ilegal în Franţa.
În această campanie moldovenii au fost susţinuţi şi de cititori francezi, care şi-au exprimat dezacordul cu privire la reportaj. „Nu am obiceiul să mă implic în astfel de lucruri, dar cred că articolul respectiv este dezgustător. Eu nu consider acest lucru jurnalism”, a opinat un francez.
După numeroasele mesaje şi insistenţe ale basarabenilor care nu s-au lăsat bătuţi nicio clipă, televiziunea a fost nevoită să retragă articolul de pe site.
În cadrul campaniei basarabenii au trimis câteva mesaje şi la Ambasada Moldovei în Franţa pentru ca aceasta să ia atitudine. Din păcate, mesajele lor au rămas fără răspuns.

Sursa Jurnal.md

Un fragment din articolul publicat in tele7 il puteti citi aici fiind publicat de AEMF la 16 mai 2008 (deci inainte de prima semifinala!)

1 commentaire:

Violeta a dit…

Ma intreb daca autoarea acestui articol a citit articolul din tele7 sau s-a inspirat din auzite?
Cum se face ca pe blogul AEMF a fost publicat pe 16 mai 2008, iar semifinala a avut loc pe 20 mai? Si autoarea articolului sustine ca a doua zi dupa evoluarea Getei, a aparut acest articol, numit "reportaj amplu", dar care de fapt nu era decit un articolas de balta, de rau gust!