Limba romana, vazuta ca o cenusareasa in Republica Moldova

Intelectualitatea din Republica Moldova condamna, in mare parte, minimalizarea rolului limbii romane peste Prut si nerecunoasterea de catre autoritati a denumirii corecte a limbii nici dupa aproape 20 de ani de la declararea limbii romane drept limba oficiala in Republica Moldova, la 31 august 1989.

In Republica Moldova, limba romana este astazi aceeasi cenusareasa care a fost de-a lungul anilor, deoarece este nerecunoscuta de putere si plansa de cei de jos, a declarat pentru Agerpres academicianul Dumitru Matcovschi, scriitor, unul din liderii Miscarii de Eliberare Nationala din Republica Moldova de la finele secolului trecut. Situatia nu s-a schimbat fata de 1989-1991, perioada in care Republica Moldova mai era parte componenta a fostei URSS: aceleasi persoane, pentru care declararea independentei Republicii Moldova a constituit "o zi neagra", sunt la putere; limba romana este minimalizata, iar sustinatorii ei marginalizati si au de castigat doar profitorii, a declarat Matcovschi. "Unicul lucru pe care-l putem face este lupta, ori lupta a fost intotdeauna frumoasa", a mentionat el Si presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Mihai Cimpoi, acuza marginalizarea limbii romane peste Prut. Limba rusa inca a ramas foarte influenta in anumite sfere si doar in institutiile de invatamant superior limba romana a ocupat locul cuvenit. "Daca intram in Europa, trebuie sa intram cu limba romana pusa la punct", spune Cimpoi. (articol complet aici )

Sursa ZIUA

Marele naist Gheorghe Zamfir va cânta la Chişinău de Ziua Limbii Române

Foto: chisinau.md

Duminică, 31 august, de Ziua Limbii Române, Primăria municipiului Chişinău organizează un spectacol de amploare, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care va începe la ora 17.00 şi se va încheia aproape de miezul nopţii, anunţă serviciul de presă al primăriei mun. Chişinău Invitatul special al sărbătorii este maestrul Gheorghe Zamfir, care va fi susţinut de orchestra „Lăutarii” dirijată de Nicolae Botgros. De asemenea, în concertul dedicat sărbătorii „Limba Noastră cea Română” vor cânta Natalia Barbu, Geta Burlacu, Iurie Sadovnic, Adrian Ursu, Catharsis, Pavel Stratan, Studio One, Cătălin Josan şi alţii. Aici găsiţi programul integral al evenimentelor dedicate sărbătorii „Limba Noastră cea Română”.

În Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, începând cu ora 10.00, se va desfăşura un program pentru copii, iar la ora 14.00 va avea loc un program artistic cu participarea orchestrei municipale a fraţilor Advahov împreună cu Zinaida Julea, Doina Sulac, Igor Cuciuc.

Duminică, 31 august, la ora 12.00, la Biblioteca Naţională va avea loc deschiderea Salonului Internaţional de Carte, iar la ora 15.00, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” vor fi vernisate Saloanele Moldovei 2008 – expoziţie – concurs de artă plastică organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova în colaborare cu Inspectoratul pentru Cultură Bacău (România).

UNIMEDIA vă invită să găsiţi mai jos programul integral al evenimentelor dedicate sărbătorii „Limba Noastră cea Română”.

Sursa: UNIMEDIA

Coloanele ruseşti

Oamenii serioşi (politicienii, analiştii politici) trag în bobi, încercând să afle dacă există similitudini între situaţia din Georgia şi Moldova şi dacă ruşii ar putea aplica în Transnistria scenariul din Osetia de Sud. Oamenii simpli se întreabă mai simplu: este posibil ca să vedem pe străzile Chişinăului coloane de tancuri ruseşti? Aş răspunde la această întrebare a oamenilor simpli cu o întrebare la fel de simplă: dar e posibil ca la Chişinău să fie organizat un miting de un milion de oameni, la care preşedintele Voronin să acuze Rusia de agresiune şi imperialism?

Opinia mea este fermă: nu vor apărea coloane de tancuri ruseşti în Chişinău, din simplul motiv că Rusia nu are nevoie de aşa ceva, ea având aici o forţă mai puternică decât coloanele de tancuri - aşa-numita „coloană a cincea”. Introducerea tancurilor la Chişinău doar i-ar dăuna imaginii Rusiei, iar comunitatea internaţională, aşa cum este ea, va insista ca până la urmă ruşii să-şi ia tancurile acasă. Cu totul alta e situaţia în cazul „coloanei a cincea”: nici americanii, nici NATO, nici UE nu pun problema retragerii acesteia; mai mult decât atât, occidentalii se fac a nu observa prezenţa ei în RM, iar dacă o observă - îi cam caută în coarne.

Grosul „coloanei a cincea” ruseşti, trupele ei de elită sunt constituite din acea parte a minorităţii rusofone care nicidecum nu se poate integra, lingvistic şi cultural, în viaţa RM. Moscova încurajează această minoritate din „străinătatea apropiată”, intervine pentru a-i „apăra drepturile” în spiritul doctrinei brejneviste a „suveranităţii limitate” a statelor din fostul imperiu sovietic. Pentru RM însă ar fi floare la ureche dacă din „coloana a cincea” a Rusiei ar face parte numai minoritatea rusofonă. Trista realitate constă în faptul că din această „coloană a cincea” fac parte şi acei/acele politicieni, demnitari de stat, instituţii, organe de presă etc. care, în mod normal, conform Constituţiei şi raţiunii lor de a fi, au misiunea să apere RM de influenţele şi atacurile acestei „coloane” ruseşti.

Respectiva coloană nu activează deschis, cu certitudine însă din ea fac parte Partidul Comuniştilor şi partenerii lui din coaliţia de guvernământ, Biserica lui Vladimir, instituţiile media controlate de guvernarea comunist-pepecedistă, diferite şcoli antropologice, ONG-uri şi „comunităţi” - nu-mi ajunge spaţiu pentru a le enumera pe toate. Această „coloană a cincea” a Rusiei e cu mult mai eficientă decât o coloană de tancuri. Spre deosebire de tancuri, care trec brutal peste trupuri, ostaşii din coloana a cincea” lucrează discret şi subtil, asasinând fără a vărsa sânge… Nici victimele respectivei „coloane” nu pot fi arătate la televizor şi nu pot servi ca probe de acuzare. Astfel, menţinerea dominaţiei ruseşti asupra RM nu se face prin violenţă, vărsări de sânge, aruncarea în aer a căilor ferate şi alte acţiuni barbare de acest fel, ci în mod civilizat, prin legi „democratice şi proeuropene” votate de parlament, prin predici rostite de preoţi în biserici, prin emisiuni radio şi TV, prin tipărituri ieftine despre corupţie şi concerte în Piaţa Marii Adunări Naţionale…

Aşadar, de ce să-şi bage ruşii coloanele de tancuri în RM, dacă există „coloana a cincea”, care îşi face treaba mult mai bine decât tancurile?

Constantin Tănase

Sursa TIMPUL

Vaclav Havel: „O vară prea frumoasă ca să se termine cu bine”

După 40 de ani de la evenimentele petrecute în Cehoslovacia, când Moscova a decis să înăbuşe brutal orice formă de rebeliune politică în lagărul comunist pe care îl patrona, fostul disident şi preşedinte ceh Vaclav Havel, unul dintre artizanii căderii comunismului la Praga în 1989, îşi aminteşte clar despre luna august a anului 1968, când a participat la rezistenţa împotriva ocupaţiei Cehoslovaciei de către trupele sovietice. „Vara aceea, plină de speranţe şi de bucurie, am petrecut-o la cabana mea, cu prieteni. Unul dintre ei, actorul Jan Triska, spunea că este prea frumos ca să se termine cu bine”, povesteşte Havel, care avea 31 de ani la acea vreme şi era deja celebru ca dramaturg al teatrului absurdului. În noaptea de 20 spre 21 august, când tancurile au sosit pentru a înăbuşi reformele „Primăverii de la Praga”, lansate de Alexander Dubcek, Vaclav Havel îşi petrecea seara la Liberec. A rămas o săptămână în acest oraş din nord-vest pentru a participa activ la rezistenţă. Când tancurile forţelor de ocupaţie au sosit în acest oraş cu 100.000 de locuitori, în piaţa mare unde se adunase o mulţime de oameni, „a fost un masacru”, povesteşte el. Unsprezece persoane au fost ucise la Liberec din primele ore ale ocupaţiei. „Am văzut un tanc trăgând, înăuntru erau băieţi speriaţi, care nu ştiau unde se află şi nici de ce”, continuă fostul preşedinte. Împreună cu Jan Triska, am intrat curând în rezistenţă. Am înfiinţat o echipă la primărie, scriam comentarii zilnice pentru postul de radio regional”, îşi aminteşte Havel, citat de „NewsIn”.

„A fost o epocă fascinantă, marcată de solidaritate universală”, îşi aminteşte cel care a devenit şef de stat în 1989, după căderea comunismului, până în 2003. „În faţa primăriei, era o bandă de hipioţi pletoşi care cântau „Massachusetts” şi alte cântece. În prima zi de ocupaţie, liderul lor, poreclit „Preotul”, a venit să îl vadă pe primar: „şefu’, suntem la dispoziţia dumneavoastră. Ce trebuie să facem?”. Li s-a spus să fure indicatoarele de pe străzi pentru ca invadatorii să nu se poată orienta prin oraş”.

… După o săptămână, Dubcek şi ceilalţi reformatori, arestaţi şi transferaţi în URSS, au sfârşit prin a semna jurăminte reînnoite de credinţă Kremlinului, care au îngropat orice speranţă reformatoare. „Săptămâna noastră de rezistenţă s-a sfârşit odată cu întoarcerea lui Dubcek de la Moscova”, îşi aminteşte Havel, care, alături de alţi membri ai rezistenţei de la Liberec, a criticat foarte aspru supunerea lui Dubcek faţă de Kremlin. În cele două decenii care au urmat a avut loc, potrivit lui, o „puternică demoralizare a societăţii”. Unii au ales să emigreze, precum Jan Triska în Statele Unite. Havel a rămas şi a optat pentru disidenţă, o alegere pe care a plătit-o cu cinci ani de închisoare. Apoi a venit Revoluţia de catifea din 1989 când, îşi aminteşte el, „totul era deja foarte diferit”. „Oamenii nu mai doreau un „socialism cu faţa umană”, ci libertate”.

(Preluat cu prescurtări din „Ziua”)

Sursa TIMPUL

Guvernarea comunistă încearcă să înfiinţeze o organizaţie antiromânească în rândurile studenţilor basarabeni din România?

autor: Lukas Notarras

Buna ziua!
Sunt un basarabean care-şi face studiile în România, sunt în anul II la o universitate din Bucureşti, la o facultate de ştiinţe politice. Nu-mi voi divulga identitatea, din motive care vor deveni, sper, clare pe parcursul lecturii acestui mesaj. Vreau să comunic opiniei publice din Republica Moldova şi România câteva fapte care ar putea trezi interesul acesteia.
M-am întors de la Bucureşti în dimineaţa zilei de 24 iulie. Peste aproximativ trei ore, a sunat telefonul. Vocea nesigură şi puţin răguşită de la celălalt capăt al firului, total necunoscută mie, se recomandă cu numele Ion. Următoarele sale cuvinte au fost: „Dumneavoastră faceţi studiile la România?”. După ce auzi răspunsul meu pozitiv, îmi spuse că reprezintă un ONG, numit „Civilizaţia XXI”, şi că realizează un studiu cu privire la studenţii basarabeni din România, în special în aspectele care ţin de condiţiile de studiu şi de trai ale acestora. Am stabilit o întâlnire pentru după-amiaza zilei următoare la o terasă din centrul Chişinăului. Ion s-a dovedit a fi un bărbat în jurul vârstei de treizeci de ani, smolit, de statură medie. La începutul discuţiei, şi-a scos un carneţel şi un pix şi mi-a pus câteva întrebări generale, despre universitatea la care îmi fac studiile, numărul de studenţi basarabeni, cazare, condiţii de trai. Răspundeam repede, fără să stau pe gânduri. Ion şi-a făcut câteva însemnări în carneţel. L-am întrebat de unde a făcut rost de numărul meu de telefon. Îl luase de la liceul meu, prin intermediul Ministerului Educaţiei. Următoarea mea întrebare a fost dacă acest minister a comandat studiul, iar răspunsul a fost negativ, deşi din următoarele sale cuvinte reieşea altceva. Ministerul de Externe şi Ministerul Educaţiei erau, după spusele lui, parteneri la proiect şi finanţatori ai acestuia. Mi-a spus că studiul priveşte, de fapt, toţi studenţii moldoveni care studiază în afara republicii, iar el se ocupă de ţările din vecinătate. Mi-a povestit, în câteva cuvinte, despre greutăţile pe care le întâmpină studenţii noştri în străinătate. „Cu România, parcă nu avem chiar aşa mari probleme”, a adăugat el. Îmi dădeam seama că încearcă să îndrepte discuţia pe un făgaş dorit de el, dar am preferat să aştept, să vad ce se întâmplă. În sfârşit, m-a întrebat dacă avem probleme cu autorităţile din România, cu cetăţenii şi cu colegii noştri români. L-am rugat să concretizeze întrebarea, deşi începeam deja să bănuiesc ce va urma. Ion mi-a spus că se referă la „atitudini ostile faţă de ţara noastră” , cum ar fi, de exemplu, emiterea unor afirmaţii precum că Moldova nu e ţară, ci o provincie a României şi că teritoriul dintre Prut şi Nistru ar trebui să intre în componenţa statului român.
După ce am auzit aceasta, am hotărât să scot cât mai multe informaţii de la el. L-am lăsat să creadă că nu ştiu despre ce mi se vorbeşte. După ce i-am spus că în prezenţa mea nimeni nu făcuse asemenea afirmaţii, l-am rugat să-mi povestească mai exact la ce se referă şi de ce, adică, ar trebui să se comporte colegii noştri din România în acest mod. Şi Ion a început să-mi povestească...
In primul rând, am făcut o incursiune în istorie. Aveam să aflu că Moldova este mai veche decât România, şi chiar decât principatul Ţării Româneşti, că termenii „român” şi „limba română” s-au născut în 1862, că moldovenii nu s-au numit niciodată români.
Îmi expunea tocmai binecunoscuta viziune antiromânească a lui Stati şi Stepaniuc.
Despre anul 1918 a spus că este o chestiune controversată, că, totuşi, Basarabia, din cauza slăbirii Rusiei, a intrat în sfera de influenţă a României, lucru care nu s-a mai întâmplat în 1991, odată cu dezintegrarea URSS, din diferite cauze. Au urmat elogii aduse preşedintelui Voronin. Totodată, pe Ion l-a deranjat foarte mult faptul c primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoaca, în timpul unei vizite la Bucureşti, i-a înmânat lui Traian Băsescu un vas cu pământ, spunându-i că e pământ românesc din Basarabia. M-a întrebat dacă ştiu ceva despre Organizaţia Moldovenilor din România. Evident, i-am zis ca nu, şi atunci mi-a descris în culori sumbre autorităţile de la Bucureşti care nu permit fraţilor noştri moldoveni din România să se declare minoritate naţională şi le-au desfiinţat organizaţia. Dacă în 1812 Moldova rămânea întreagă, cine ştie, poate în 1859 ţara s-ar fi numit Moldova, nu România, că ştii că Moldova era mai mare decât Muntenia. Ascultam aceste aberaţii cu consternare, dar şi cu mult amuzament, pentru că mă simţeam ca teleportat în Casa de Nebuni a lui Ion Buraga de la „Jurnal de Chisinau”. (articol complet aici)

Sursa JURNAL